Review Diablo 3
Aproape 11 ani s-au scurs de la Lord of Destruction, expansion set-ul care concluziona povestea din Diablo II. În tot acest timp, fanii experienţelor hack and slash cu influenţe RPG au fost nevoiţi să se reorienteze către alte titluri, păstrând însă speranţa că, undeva, cândva, Blizzard Entertainment îşi va aduce aminte şi de ei. Izbăvirea a sosit în 2008, când, în cadrul evenimentului Worldwide Invitational de la Paris, Blizzard a confirmat în sfârşit că lucrează la Diablo III.
S-au scurs patru ani de atunci, Diablo III parcurgând mai multe faze de producţie până să ajungă în forma sa finală, pe care în sfârşit astăzi avem ocazia să o jucăm. A rămas însă Diablo III liderul incontestabil al genului sau trecerea tuturor acestor ani a ştirbit gloria de altădată?
POVESTE ŞI CAMPANIE
Un lucru prin care jocurile seriei Diablo s-au deosebit întotdeauna de concurenţă a fost atenţia oferită firului narativ. Deşi simplistă la prima vedere, povestea Lordului Terorii a lăsat loc de multe interpretări, acestea dezvoltându-se ulterior în numeroase romane, care, în lipsa jocurilor, au reuşit să astâmpere setea fanilor pentru o nouă aventură în tărâmul Sanctuary.
Am putea spune că este un pic surprinzător, însă povestea lui Diablo III pare mult mai directă decât cele ale predecesorilor, fiind construită mai mult drept o concluzie oarecum previzibilă a evenimentelor care au avut loc în precedentele titluri ale seriei.
Totuşi, trebuie admirată atenţia la detalii a scenariştilor de la Blizzard, aceştia construind foarte multe dintre elementele narative din Diablo III în ideea de a gâdila orgoliile fanilor înrăiţi ai seriei (“fan service”, după cum s-ar exprima vorbitorul de limbă engleză).
Astfel, dacă nu sunteţi familiarizati decât cu evenimentele ce au avut loc strict în cadrul jocurilor precedente, nu ar trebui să vă mire faptul că unele personaje sau locaţii din Diablo III vă sunt complet străine. Practic, pentru a te bucura cu adevărat de toate mrejele narative ale jocului, este nevoie să fi parcurs măcar cartea Diablo III: The Book of Cain înainte de a începe.
De asemenea, foarte multă poveste este “ascunsă” în dialogurile mai mult sau mai puţin evidente ale jocului, clasicele secvenţe cinematice Blizzard punctând doar momentele importante ale bătăliei împotriva forţelor răului. De asemenea, naraţiunea este expusă şi prin intermediul unor jurnale lăsate de anumiţi protagoşti ai jocului, parcurgerea acestora fiind facultativă.
Astfel, se oferă ocazia celor mai puţin pasionaţi de latura narativă să treacă direct la ciopârţirea de monştri şi demoni, în timp ce firile mai artistice vor zăbovi mai mult, pentru a afla toate secretele din spatele eternului conflict dintre Rai şi Iad.
Totuşi, din anumite puncte de vedere, Diablo III este extrem de asemănător cu fratele său mai mare, Diablo II. Şi acum povestea este împărţită în patru acte, fiecare cu propriile quest-uri, decoruri, monştri şi boşi. Mai mult, acestea vor fi extrem de familiare jucătorilor de Diablo II, fiind readuse în prim plan locaţii precum Tristram sau Muntele Arreat.
La fel ca în Diablo II, primele trei acte sunt mai consistente, în timp ce al patrulea se dovedeşte a fi mult mai scurt, fiind conceput mai mult ca un element pregătitor pentru scena bătăliei finale. Totuşi, quest-urile din Diablo III au o structură mai liniară şi mai scriptată, mult mai în ton cu trendurile urmate de jocurile video actuale.
În total, prima parcurgere a campaniei pe dificultatea normal însumeaza aproximativ 20 de ore de gameplay, mai mult decât suficient pentru un titlu al cărui principal atu este rejucabilitatea.
GAMEPLAY
La o primă vedere, aruncând un ochi peste umărul cuiva care joacă Diablo III, ai putea spune că nimic nu s-a schimbat de la predecentul joc al seriei şi până azi. Perspectiva izometrică a fost păstrată, mişcarea şi controlul personajului au rămas aproape identice, iar în prim plan rămân hoardele de monştri ce trebuie reduşi la tăcere prin intermediul interminabilelor click-uri de mouse.
Şi totuşi, după doar câteva minute “la cârma” lui Diablo III, realizezi cât de mult au fost modificate mecanicile de joc faţă de vechile titluri ale seriei. Totul începe cu cele cinci clase de personaje – barbar, wizard, witch doctor, demon hunter şi monk, dintre care cel puţin trei vor părea, cel puţin la prima vedere, străine chiar şi pentru jucătorii cu experienţă.
Barbarul rămâne clasa axată pe forţă brută şi atacuri melee, în timp ce Wizard-ul va fi familiar celor care preferau personajul Sorceress din Diablo II (deşi există diferenţe fundamentale în ceea ce priveveşte skill-urile acestora). Witch Doctor-ul este un personaj misterios, cu influenţe africane şi voodoo, capabil să cheme în ajutor tot felul de creaturi mai mult sau mai puţin scârboase, jucând oarecum rolul Necromancer-ului din Diablo II.
Demon Hunter-ul, în schimb, este un personaj axat pe atacurile de la distanţă şi pe capcanele pe care le poate întinde monştrilor. În final, Monk-ul se bazează tot pe luptele corp la corp, însă nu dispune de rezistenţa Barbarului. În schimb, Monk-ul este mult mai rapid (în stilul protagoniştilor din filmele cu arte marţiale) şi are la dispoziţie o serie de abilităţi ce amintesc de Paladinul din Diablo II.
Un aspect foarte important în familiarizarea cu aceste noi clase este înţelegerea şi managementul sistemului de resurse alocat fiecărui personaj. Clasica mana mai face parte doar din arsenalul Witch Doctor-ului, ceilalţi protagonişti având la dispoziţie alte tipuri de resurse – Fury pentru Barbar, Hatred şi Discipline pentru Demon Hunter etc., fiecare fiind gestionată în feluri diferite, specifice fiecărei clase.
O altă modificare fundamentală (sau simplificare, dacă ar fi sa ne luăm dupa vocea nemulţumiţilor) a fost realizată in privinţa modului prin care personajele urcă în nivel. În primele două jocuri Diablo, fiecare nivel aducea o serie de puncte de upgrade, pe care le puteai investi în ce abilităţi credeai de cuviinţă. Această putere de decizie a fost eliminată din Diablo III, punctele fiind acum atribuite automat, fără intervenţia jucătorului.
Astfel, diferenţa dintre un personaj dintr-o clasă faţă de un alt personaj al aceleiaşi clase va fi făcută de echipamentul pe care cei doi îl vor avea echipat. Se pune astfel un accent deosebit pe loot, jucătorii fiind încurajaţi să reia segmente întregi ale campaniei, în speranţa că vor primi arme, armuri, medalioane etc. cât mai bune, care să-i evidenţieze în faţa personajelor concurente.
Rolul extrem de important al loot-ului din Diablo III este accentuat şi de alte decizii de design luate de echipa de la Blizzard. Astfel, scroll-urile de identificare, precum şi posibilitatea ca Deckard Cain să identifice obiecte au fost eliminate complet, un simplu click dreapta pe orice obiect având darul de a-i dezvălui întreaga listă de caracteristici.
Poate părea un pas suplimentar inutil, însă acest tip de abordare are un avantaj de necontestat: deşi se elimină aşa-zişii timpi morţi ai procesului de identificare (cumpărarea de scroll-uri sau călătoritul până în oraş), este păstrat sentimentul acela de dezvăluire a unui secret, de nerăbdare pe care o ai atunci când despachetezi un cadou.
Şi totuşi, în Diablo III echipamentul valoros poate fi obţinut şi prin alte metode, nu neapărat la fel de “cinstite” precum lupta directă cu monştrii. Este vorba despre Casa de Licitaţii (Auction House) adăugată de Blizzard, unde se pot realiza tranzacţii fie în moneda jocului (Gold), fie folosind bani reali (această componentă nu a fost implementată încă).
Astfel, dacă crezi ca ai dobândit un obiect extrem de rar, la care alţii doar ar visa, nu te opreşte nimeni să-l oferi spre vânzare şi să faci un profit frumos de pe urma lui. Totuşi, având în vedere că încă ne aflăm într-o perioadă foarte apropiată de lansarea jocului, cei care oferă obiecte spre vânzare prin Auction House încă nu au o idee bine formată asupra valorii efective a acestora, apărând astfel posibilitatea de a achiziţiona echipament foarte bun, la preţuri avantajoase.
O altă variantă prin intermediul căreia se pot obţine obiecte cu caracteristici de invidiat este reprezentată de artizanii din joc. Aceştia sunt o variaţie a NPC-urilor din vechile titluri Diablo, care, odată recrutaţi de jucător, îl vor acompania pe tot parcursul poveştii. Momentan, în Diablo III există doi astfel de artizani: fierarul şi bijutierul. Acestora le poate fi furnizată materie primă (arme inutile, bijuterii de calitate scăzută) pentru a realiza echipament mai valoros.
Totuşi, rezultatele muncii lor variază în funcţie de nivelul acestora de pricepere, jucătorului fiindu-i oferită posibilitatea de a le aplica upgrade-uri. Aceste avansări în nivel se realizează mai întâi contra bani, ulterior fiind nevoie de nişte scroll-uri speciale pe care artizanii să le aprofundeze.
Şi aici intră în acţiune o altă “şmecherie” a celor de la Blizzard: aceste documente nu-şi fac apariţia pe dificultatea normal, jucătorul fiind nevoit să reia Diablo III pe nivelurile avansate de dificultate, pentru a face rost de echipamentul cu adevărat valoros. Această regulă este valabilă şi în cazul obiectelor cu adevărat speciale (cum ar fi cele de set), de negăsit pe dificultatea normală.
La fel de important precum loot-ul este şi noul arbore de abilităţi (skill tree), sau mai degrabă absenţa acestuia. Da, aţi citit bine, skill-urile personajelor nu mai sunt interdepedente şi, la fel ca în cazul statisticilor de bază (strenght, dexterity, intelligence etc.), nu mai necesită investirea de puncte după fiecare avansare în nivel.
În schimb, Blizzard a ales să folosească formula consacrată de alte tipuri de jocuri contemporane, în care urcarea în nivel este acompaniată de deblocare de noi arme şi abilităţi. În acest mod au fost tratate skill-urile personajelor, acestea deblocându-se pă măsură ce personajul controlat acumulează din ce în ce mai multă experienţă.
Mai mult, au dispărut şi slot-urile centurii în care erau păstrate poţiunile în Diablo II, locul acestora în interfaţă fiind luat de lăcăşurile dedicate skill-urilor deblocate. Astfel, în loc să atribuie hotkeys pentru fiecare abilitate (operaţiune ce implica comutarea între aceste skill-uri), acum jucătorul poate folosi nu mai puţin de 6 astfel de skill-uri concomitent (două butoane de pe mouse, plus tastele 1-4 de pe tastatură), fiind limitat doar de nivelul de resurse magice pe care le deţine şi timpii de cooldown.
În plus, există şi până la trei skill-uri pasive (ce pot fi activate simultan), dar şi o serie de variaţiuni pentru fiecare skill activ (rune). Acestea pot influenţa comportamentul fiecărei abilităţi, putând fi astfel adaptate mult mai bine stilului caracteristic fiecărui jucător în parte. Inevitabil, apare din nou acea dorinţă permanentă de a juca din ce în ce mai mult, de a câştiga experienţă şi de a avansa în nivel pentru a descoperi ce aşi mai are în mânecă eroul controlat.
Odată cu dispariţia slot-urilor dedicate poţiunilor, şi rolul acestora în lupta a fost mult diminuat. Astfel, deşi în continuare există clasicele poţiuni de viaţă, acestea sunt folosite într-un stil asemănător skill-urilor, beneficiind de o tastă dedicată (Q), dar şi de un timp de cooldown, ce împiedică utilizarea lor prea frecventă.
În schimb, este încurajată atitudinea ofensivă, anumiţi monştri lăsând în urmă, pe lângă bani sau loot, şi globuri de sânge, capabile să reîntregească viaţa personajului controlat. Se încearcă astfel crearea unui anumit echilibru al luptelor, în care jucătorii sunt nevoiţi să analizeze atent momentul în care apelează la poţiunile de sănătate, bazându-se în rest pe skill-uri şi probabilitatea de a primi globuri de viaţă din partea inamicilor doborâţi.
In primul Diablo, quest-urile pe care le puteai întâlni pe parcursul campaniei erau alese aleator dintre mai multe variante predefinite, dungeon-urile fiind la rândul lor generate aleator. Formula şi-a pierdut din intensitate în Diablo II, unde doar nivelurile mai beneficiau de pe urma generării random, quest-urile fiind strâns legate de povestea jocului.
Diablo III împrumută elemente de la ambii precursori: nivelurile şi dungeon-urile sunt în continuare generate aleatoriu, quest-urile ce ţin de povestea principală neavând de suferit. În plus, îşi fac apariţia event-urile, quest-uri secundare alese random dintre mai multe posibilităţi predefinite. Pe lângă câştigul de experienţă pe care-l conferă, acestea duc şi la câştigarea de achievements (despre care vom vorbi un pic mai târziu) şi oferă şi mai multe motive pentru reluarea jocului de mai multe ori.
ONLINE – ÎNTRE MULTIPLAYER ŞI DRM
Trebuie spus încă de la început: Diablo III necesită o conexiune permanentă la Internet pentru a putea fi jucat, Blizzard eliminând în totalitate conceptul de “offline play”. Astfel, chiar dacă doriţi să jucaţi doar pentru poveste şi nu aveţi de gând să vă aventuraţi în cruciade multiplayer împotriva Lordului Terorii, tot va fi nevoie de conexiune stabilă
Având în vedere împortanţa echipamentului din Diablo III, Blizzard a oferit mai multe explicaţii şi motive pentru care s-a recurs la această opţiune drastică. Astfel, personajele vor fi salvate şi păstrate în permanenţă pe serverele companiei, ataşate de conturile Battle.net ale fiecărui jucător. Se elimină astfel posibilitatea ca acestea să fie alterate prin intermediul eventualelor hack-uri sau editoare de pesonaje, atât de familiare în epoca Diablo II.
Totuşi, obligativitatea unei conexiuni permanente joacă bineînţeles şi rolul de DRM (digital rights management, proitecţie anti-piraterie), jocul folosind rutine şi resurse care nu sunt incluse în clientul instalat pe computerul utilizatorului, ci apelate direct de pe serverele Battle.net. În acest fel, se elimină din start posibilitatea ca Diablo III să poată fi piratat în viitorul apropiat.
Lăsând la o parte acest aspect, implementarea Battle.net vine cu o serie de facilităţi sociale greu de trecut cu vederea. În primul rând, eşti mereu ţinut la curent cu numele prietenilor care joacă Diablo III în acelaşi timp cu tine. Mai mult, te poţi alătura în orice moment sesiunilor acestora de joc, ei având la rândul lor posibilitatea de a “pătrunde” în aventura ta.
Şi, chiar dacă nu ai cunoscuţi care deţin Diablo III, există mereu posibilitatea de a juca multiplayer alături de alţi gameri din regiunea ta geografică, prin intermediul sesiunilor de joc publice. De altfel, abordarea jocului în cooperativ este chiar recomandată, mai ales când vine vorba de nivelurile de dificultate mai avansate. Mai mult, fiecare jucător va primi propriul loot, eliminându-se astfel ciondănelile pe tema cărui participant la joc i s-ar cuvine echipamentul dobândit în luptă.
Aminteam mai devreme de achievements, un concept împrumutat şi foarte bine implementat de către cei de la Blizzard în serviciul Battle.net. Acestea pot fi câştigate în urma a numeroase tipuri de acţiuni, unele banale (precum completarea anumitor quest-uri din poveste), altele ceva mai inventive.
Totuşi, graţie faptului că te afli mereu online, eşti în permanenţă informat despre progresul pe care prietenii îl înregistrează cu aceste achievement-uri. Credeţi-mă, puţine lucruri sunt mai frustrante decât să afli că amicul care ieri era mult în urma ta tocmai a câştigat un achievement pe care tu nu-l ai. Şi, în acest fel, Blizzard sporeşte şi mai mult dorinţa de a juca în continuu, existând riscul ca Diablo III să dea dependenţă, asemenea predecesorilor săi.
Sigur, nu toate lucrurile sunt roz cand vine vorba de mediul de joc “always online” şi de facilităţile oferite de Batttle.net. Din cauza supraîncărcării serverelor, nu o dată cei de la Blizzard au fost nevoiţi să le închidă pentru a remedia diverse probleme. În aceste perioade, chiar dacă achiziţionasei legal jocul şi voiai să te bucuri doar de single player, pur şi implu nu puteai să joci Diablo III. Din fericire, aceste probleme nu au fost foarte dese.
Un alt dezavantaj al dependenţei de conexiunea la Internet este inevitabila apariţie a lag-ului, chiar şi în timpul sesiunilor de joc single player. Acesta poate duce la tot felul de efecte nedorite, precum morţi subite din cauza loviturilor înregistrate cu întârziere, “teleportări” subite dintr-un loc într-altul al hărţii sau chiar deconectări. Din fericire, Blizzard a implementat un sistem de checkpoints, care, cu ajutorul mai vechilor waypoint-uri, asigură că progresul va ramane inregistrat.
De-a dreptul dezamăgitoare este lipsa implementării unei modalităţi de a comunica prin voce cu membrii party-ului din multiplayer. Deşi există opţiunea de a trimite mesaje text şi se poate apela la soluţii externe precum Skype, Steam sau Yahoo Messenger, o asemenea omisiune nu ar trebui tolerată într-un joc apărut totuşi în 2012.
Tot dezamăgitoare este şi lipsa posibilităţii de a juca multiplayer competitiv Player vs. Player. Momentan, sesiunile de joc din Diablo III sunt limitate la modul cooperativ, Blizzard pregătind încă arenele PvP, ce urmează să fie adăugate jocului prin intermediul unui viitor update.
GRAFICĂ ŞI SUNET
Putem spune că grafica nu a fost niciodată punctul forte al titlurilor Diablo, aceste jocuri fiind bazate mai mult pe atmosfera creată de stilul artistic folosit, muzica ambientală sau vocile şi zgomotele emise de personaje. Într-o mare măsură, această ecuaţie rămâne neschimbată şi în Diablo III.
Bineînţeles, faţă de primele două jocuri, va sări imediat in ochi grafica tridiminensională, realizată într-o manieră caracteristică celor de la Blizzard. Personajele şi decorurile nu abundă în poligoane, păstrând însă un aspect vizual satisfăcător, complementat de un frame rate decent chiar şi pe sistemele mai puţin dotate din punct de vedere hardware.
De asemenea, cei de la Blizzard au profit din plin de posibilităţile oferite de grafica tridimensională, în unele instanţe fiind schimbate unghiurile prin care este privită acţiunea, fără ca aceasta să aibă de suferit în vreun fel. Nu în ultimul rând, acum pot exista mai multe niveluri de altitudine într-o singură hartă, cu destule oportunităţi în care urcarea sau coborârea unei scări poate avea un impact vizibil asupra desfăşurării unei confruntări.
O altă adiţie interesantă este sistemul de fizică folosit în principal pentru reproducerea mişcărilor corecte ale cadavrelor monştrilor doborâţi. Este extrem de satisfăcător să vezi ca o lovitură mai puternică îţi aruncă adversarul până în cel mai apropiat perete, o lungă dâră de sânge marcând definitiv victoria împotriva respectivului slujitor al forţelelor răului. Ceva asemănător întâlneam şi în Titan Quest, însă acolo efectele acestor lovituri erau mult exagerate.
Totuşi, stilul artistic folosit de Blizzard în Diablo III este fundamental diferit faţă de ce întâlneam în Diablo I şi II. În jocurile vechi, accentul era pus pus pe decadenţă, fiind folosită o paletă de culori mohorâtă, care accentua senzaţia de frică ce te cuprindea atunci când coborai în subteranele mănăstirii din Tristram.
Diablo III este mult mai “blând” din acest punct de vedere, producătorii preferând decorurile ceva mai viu colorate, cu jocuri de lumini şi efecte, stilul artistic mergând mai degrabă în direcţia Warcraft decât spre atmosfera apăsătoare din primele două titluri.
În privinţa sunetului, nu foarte multe lucruri pot fi reproşate producţiei celor de la Blizzard. Monştrii orăcăie în cele mai variate moduri cu putinţă, iar muzica orchestrală creează un fundal sonor de proporţii epice, care mai mereu îmbie la luptă împotriva armatelor Iadului. În schimb, unele voci (în special ale NPC-urilor) au un accent exagerat, actorii lăsând uneori impresia unui exces de zel inutil.
Pe de altă parte, secvenţele cinematice care marchează trecerea de la un act la următorul sunt realizate în cel mai pur stil Blizzard, putând rivaliza cu orice film de lung metraj cu pretenţii. Din păcate, sunt destul de puţine, povestea fiind completată de o serie de interludii bazate pe artwork-uri, nu la fel de spectaculoase precum cutscene-urile menţionate anterior.
CONCLUZIE
Aşadar, în încheiere, ne întoarcem la întrebarea apărută la începutul acestei prezentări: continuă Diablo III linia trasată de predecesorii săi sau se împedică in faţa alternativelor actuale? În primul rând, în ciuda trecerii timpului, seria Diablo îşi păstrează acel farmec specific (probabil o combinaţie optimă de poveste, gameplay şi prezentare) pe care niciunul dintre concurenţi nu a reusit să-l regăsească până acum.
Este Diablo III jocul pe care-l aşteptau toţi fanii înrăiţi? Da şi nu. Simplificările de gameplay s-ar putea să alieneze fanaticii primelor două părţi, care au contestat încă de la început măsurile de acest gen. Totuşi, această mulţime este neglijabilă în faţa majorităţii covârşitoare, care va primi cu braţele larg deschise aceste modificări, menite să facă jocul cât mai accesibil şi atrăgător pentru o categorie de public cât mai largă.
Şi, până la urmă, atunci când analizăm Diablo III în comparaţie cu restul ofertei de jocuri din ziua de azi, putem afirma fără dubii că jocul celor de la Blizzard îşi merită banii. Cu toate problemele create de necesitatea de a sta în permanenţă conectat la Battle.net, puţine titluri se pot lăuda cu o experienţă de joc atât de bine gândită, executată şi finisată precum Diablo III.
